Se ridică din căderea zborului
ce-i fluctuaţie de timp
secunda nu moare în ochii
suspendati de tavan

Idei de văz ardent
aruncat în obscuritatea camerei
când mâna nevăzută dirijează
muzica...
destinului necunoscut

Doar gândirea precipitată
de imaginea zidurilor
înghesuială la mansardă
fir subţire de aţă
rotit în cercuri mici
până la un punct

Se terminâ începutul cuvântului
ce nu mai este rostit
în locuinţa de aer
unde zidurile devin
translucide metafore

<<<<< Vianu >>>>>

  

Meeldib! 7