Vremea s-a razvratit de o saptamana si cateva zile. Acel octombrie pe care il iubeam, ingaduia luminii stropi de caldura timizi, cernuti prin norii sai fantomatici. Iti permitea sa-i admiri culorile si fragilitatea, ramificatiile stravezii ale frunzelor muribunde, sa-i asculti freamatul, sa te asculti pe tine...Acelasi octombrie ma descoperea sub noi infatisari ale sufletului, si ma priveam prin el ca intr-o oglinda opaca. Imi creea portretul in care aceleasi trasaturi se conturau sub ochii mei, tot mai clare si tot mai adanci, redandu-mi forma prin noi dimensiuni si perspective. Imi lasa intotdeauna cateva clipe in plus, pe care le strangeam in palmele calde, adormind in panza lor tesuta din amintiri...dulce somn.
Acum mi-e sufletul prins intr-o cadere in vid, impulsionata de ploile tale si de furtunile mele...Nu-mi mai oferi nici un ragaz in drumul tau, iar imaginile se preling usor si se dizolva in baltile pline cu noroi. Trecatorilor pare sa nu le ajunga niciodata timpul. Sunt fugariti de raceala insotita de ploi marunte si dese. Paltoanele flutura sub umbrele luate drept scut impotriva averselor tale de furie si protest. Imi ridic gulerul si mi-as dori sa intru cu totul in palton. Pielea fetei mi-e biciuita de aerul inghetat, care aduce a decembrie. Imi umezesc buzele ranite de sarutul tau aspru, in timp ce firisoare de sange isi fac loc printre crapaturile pielii subtiri ce le acopera. Si ma intreb oare: unde esti?...Unde sunt?
Stiu ca acolo, unde toate umbrele se alungesc si se imbratiseaza sub lumina apocaliptica a asfintitului, singuratatile noastre se intalnesc (undeva la marginea universului). Stiu ca ei nu te vor.Nu ma vor nici pe mine. Suntem elemente atipice din sabloanele lor, ce evadeaza spre orizonturi indepartate presarate cu teama incertitudinii.
Ai surpat podurile ce se intindeau intre amintiri si realitate, taramuri situate la limite superioare si inferioare ale constientului meu rupt in doua... Am ramas prinsa intr-o lume a mortilor vii, ratacind printre suflete straine...Intinde-ti bratele reci spre mine si cuprinde-mi trupul...si-acopera-mi singuratatea. Iti simt suflarea inghetata ce apasa pe trupul meu tremurand si-mi simt inima sprijinita in mainile tale ude.
De ce te-ai pripit? de ce?! Pentru ca ei nu au timp sa observe frumusetea, nu au timp sa se opreasca o clipa-n loc si sa te-mbratiseze, pentru ca ei nu au timp niciodata sa se cunoasca pe sine, nu au timp nici macar sa priveasca fericirea ce se afla sub ochii lor inexpresivi si orbi.
Imi raman doar bratele tale reci, ce ma cuprind intr-o stransoare lunga...Nimeni nu ne aude tipatul mut...Ei vad doar proteste...inutile proteste.

Meeldib! 16