Drag prieten,

Inceputul e cel mai greu, nu-i asa? Cum sa iei cu pumnul gandurile din cutia mintii si sa le dai o forma, sa le transformi in litere, in cuvinte, in propozitii, cum sa dai sens Non-sensului? Asta e doar prima parte, deoarece procesul trebuie sa se petreaca si invers... Cuvintele tale trebuie sa prinda sens si in ochii celui ce te citeste, sa devina idei, ganduri si poate chiar emotii, daca ai reusit sa transmiti ceva dincolo de patura ratiunii. Si mai exista un element important: trebuie sa captezi atentia din prima. Trebuie sa-ti prinzi cititorul in mrejele mintii tale incalcite, in povestea ta, sa-l faci curios, altfel probabil nimeni nu se va sinchisi sa citeasca mai departe. Asta caracterizeaza in general societatea zilelor noastre, aparentele, prima impresie. Oamenii pun etichete pe ceilalti mai rapid decat isi eticheteaza bunicile noastre borcanele cu dulceata. Si ii aseaza pe toti pe rafturile constiintei lor dupa aparenta calitate a fiecaruia si ulterior sunt luati prin surprindere de mici “indigestii”.

Dar sa lasam la o parte acest subiect pentru altadata. Astazi voiam sa discutam despre altceva… De fapt, voiam sa ne certam. Da, sa ne certam… Eu n-am putut niciodata sa am o disputa cu cineva. Probabil ca firea mea este prea pacifista si rabdatoare cu ceilalti. Doar cu mine am purtat discutii transformate in certuri, in lupte pe termen nelimitat , care …ei bine, parte au fost castigate de ratiune, parte de suflet, iar unele se desfasoara si acum. Spuneam mai sus ceva despre inceput…inceputul unei povesti, poate a unei scrisori, a unei istorisiri. Imi amintesc ca odata mi-ai reprosat faptul ca am inceput cu stangul o scurta marturisire a unor idei. Te-am numit “copil”. Sunt sigura ca ai continuat sa citesti doar pentru simplul fapt ca vreo doua randuri mai jos aparea formula magica << imi cer iertare>>, altfel, mai mult de-atat, probabil ca ai fi suparat pe mine si in zilele de azi.

Dar uite ca o iarna mai tarziu suntem pusi in fata aceluiasi fapt… Alta “crima”, aceeasi pedeapsa. ”Intai sentinta, apoi verdictul.” Asa ai pedepsit toate persoanele care au tinut vreodata la tine. Le arunci intr-un beci al ignorantei, fara vreun avertisment, le tii acolo uneori atat de mult timp, incat uiti pana si motivul supararii tale, fiind probabil nimic mai mult decat nesatisfacerea mofturilor tale. Apoi le gratiezi sau nu, dupa bunul plac, dupa starea de moment. Punctul tau forte este ca stii sa te faci placut repede. Ii cuceresti pe cei din jur din prima cu aerul tau nonsalant si abilitatea de a transforma orice situatie intr-una comica. Dar ceea ce trebuie sa stie orice persoana care vrea sa-ti fie prieten este ca trebuie sa-ti faca intotdeauna pe plac. Sa fie cum vrei tu, cand vrei tu. N-am reusit niciodata sa ma cert cu tine, deoarece in realitatea ta, tu detii dreptatea absoluta, nu te poti pune in pielea altcuiva deoarece orgoliul te impiedica, iar cei care te iubesc… trebuie sa-ti cada la picioare. Draga prietene, m-a durut atat de tare cand am realizat ca prietenia noastra atarna de un fir de ata... Funia impletita in sapte, ce exista cel putin in mintea mea, s-a deteriorat atat de mult incat a devenit un fir subtire, pe care tu esti dispus sa-l tai la orice suparare, iar eu de fiecare data trebuie sa ma straduiesc sa fac noduri. M-am saturat sa indeplinesc sentinta unui vinovat fara vina. Am obosit. Nu vreau sa transform acest monolog intr-o pledoarie a nevinovatiei, deoarece ar fi totul in van…

Ati trait vreodata paradoxul de a fi prea uman? Atunci probabil stiti cum e sa fii impins la marginea propriei existente.

Meeldib! 16